22 octombrie 2021: Raport de progres al podului peste Arieș, Turda

29.10.2021

Subiecte: Uncategorized

22 octombrie 2021: Raport de progres al podului peste Arieș, Turda

Viorel-Baltaretu-2.jpg

<div>Față de graficul inițial al lucrărilor, care stipula ca termen de finalizare data de 12 ianuarie 2022, suntem cu mult în avans:

lucrarea trebuia să fie la un stadiu fizic de execuție de 80% conform graficului inițial, dar în realitate este la 92% stadiu realizat.

<div>După cum știți, am insistat de fiecare dată ca termenul din ianuarie să fie devansat, pentru a scurta pe cât posibil deranjul locuitorilor municipiului și al celor care tranzitează zona.

<div>Un prim termen devansat oferit de constructor a fost 22 decembrie și apoi, la insistențele mele, 29 noiembrie. Există, din păcate, o mică întârziere față de acest ultim termen.

<div>𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝟗 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞: 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐚 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭-𝐨 𝐚𝐳𝐢.

<div>În funcție de evoluția meteo, ne putem aștepta ca acest termen să varieze cu două - trei zile.

<div>În 11 noiembrie e următoarea ședință de progres, moment în care vom avea grinzile montate pe toate tronsoanele și se va lucra la cofrarea și armarea plăcii.

<div>Confruntat cu lipsa de reacție a Companiei de Apă Arieș (într-un post anterior, trăgeam un semnal de alarmă asupra consecințelor întârzierii montării conductelor de apă), constructorul a decis să nu blocheze lucrările.

<div>Veștile bune:

31_20e3.png

acum două zile, s-a semnat contractul între DRDP și constructor pentru a asfalta bucata de drum național cuprinsă între pod și OMW

32_20e3.png

Primăria a asfaltat bucata de drum de la giratoriu la pod

<div>Salut mobilizarea administrației locale și mă bucur să văd că putem colabora pentru binele cetățenilor, indiferent de convingerile politice.

<div>#infrastructuracluj #turda #usrplus #viorelbaltaretu

Tag-uri:

facebook sharelinkedin sharetwitter share

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2026 Uniunea Salvați România