
21.07.2020
Subiecte: Blog
𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐮𝐱𝐞𝐥𝐥𝐞𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚!
Pentru noi, banii aceștia sunt practic o a doua șansă - avem ocazia să facem din România o țară ca afară, investind în sectoare neglijate timp de 30 de ani: spitale regionale, școli moderne, autostrăzi, administrație digitalizată, antreprenoriat.
Trebuie să fim însă extrem de atenți la scrisul mărunt și la realitățile din teren.
▪️ În primul rând, trebuie să respectăm regulile statului de drept și să dezvoltăm mecanisme puternice de combatere a fraudei! “Grupul frugalilor”, Olanda, Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda, a și impus condiții prin care pot stopa transferurile de fonduri către statele ce au derapaje iliberale sau care nu își pot stârpi corupția.
▪️ În al doilea rând, trebuie să dovedim că putem administra acești bani eficient!
Am ratat constant oportunități de a atrage bani europeni, nu avem capacitatea de a investi strategic fondurile absorbite și mai întotdeauna puținii bani ajunși în România au fost “politizați”, servind unor interese politice, mai degrabă decât unor proiecte comunitare.
Avem nevoie de oameni capabili și responsabili, atât în administrația centrală, cât și în cea locală, care să poate gestiona aceste fonduri.
Dacă PNL racolează pe bandă rulantă primari și politicieni din PSD și se dovedește incapabil să renunțe la proprii baroni, știm deja care va fi soarta acestor bani.
La alegerile din toamnă, depinde de noi să trimitem în administrația publică locală oameni integri, competenți și, mai ales, la înălțimea acestei șanse.
27.01.2026
Citește articolul
27.01.2026
Citește articolul
21.03.2025
Citește articolul
29.01.2024
Citește articolul
09.10.2023
Citește articolul
04.10.2020
Citește articolul
04.10.2020
Citește articolul
04.10.2020
Citește articolul
04.10.2020
Citește articolul
21.07.2020
Citește articolul
USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.
Despre USR
Link-uri utile
Copyright © 2026 Uniunea Salvați România