
31.12.2019
Subiecte: Jurnal de parlamentar
„Cel mai vizibil senator în 2019 a fost Mihai Goțiu, parlamentar de Cluj, care luat cuvântul în 50 de ședințe de plen. Goțiu a semnat pentru 40 de inițiative legislative și a adresat 53 de întrebări și 23 de interpelări Guvernului. De asemenea, acesta a transmis cinci interpelări premierului”, se arată într-o analiză publicată de Mediafax* în ultima zi a anului.
Parlamentarul USR de Cluj a fost cel mai activ senator și în primii doi ani ai mandatului, în 2017 și 2018. Cumulat, în cei trei ani de mandat, Mihai Goțiu a luat cuvântul în plen de 849 de ori, a depus 158 de întrebări, 70 de interpelări și 28 de interpelări adresate prim-ministrului; a susținut 100 de declarații politice și a semnat 110 inițiative legislative (https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=822363c0-e7c2-4c01-b86f-67bc94f63980).
„Când am intrat în politică nu mi-am propus <să fac figurație> în Parlament, ci mi-am asumat să lupt pentru drepturile, visurile și speranțele cetățenilor care mi-au acordat încrederea. În analiza Mediafax, am văzut numeroase exemple de parlamentari care s-au remarcat prin ... tăcere. Pe unul dintre ei, senator de Brăila, s-ar putea să-l recunosc din vedere, dar după cât de mult a tăcut, mărturisesc că acum i-am aflat numele. Dar, asta e, ciocu' mic, leafa merge, iar dacă nu reușim să schimbăm lucrurile (și cu majoritatea din Parlament, de acum, e destul de greu), vine și pensia specială”, a comentat Mihai Goțiu.
„Sincer, însă, îi prefer pe cei de la PSD și ALDE care au tăcut. Cel mai mult mi-au dat <de lucru>, senatorii de la PSD și ALDE care s-au remarcat, precum Șerban Nicolae, Călin Popescu Tăriceanu ori Iulia Manda. Multe dintre intervențiile din plen au fost pentru a stopa numeroasele abuzuri și atacuri la justiție, fie pe fondul legilor puse în dezbatere, fie procedură, pentru că șmecheria a fost la ea acasă în ultimii trei ani în Parlament. Declarativ se afirma că <avem dezbatere>, dar, în fapt, tactica PSD & ALDE a fost să treacă cât mai multe dintre legile lor toxice pe sub radar. De asemenea, combinația letală dintre incompetență, ignoranță și interese obscure, de tip clientelar-mafiot, în problemele de mediu, mi-a dat mult de furcă”, a adăugat Mihai Goțiu.
Senatorul USR de Cluj este membru în Comisiile permanente pentru Ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, respectiv pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport, dar a activat constant și în Comisia pentru Mediu. De asemenea, Mihai Goțiu a făcut parte din două comisii speciale de anchetă ale Parlamentului și a inițiat, la Senat, comisii de anchetă în cazurile proiectului minier de la Certej și a distrugerii Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. Este vicelider al grupului USR de la Senat și timp de două sesiuni a fost vicepreședinte al Senatului României. În acest an, Mihai Goțiu a fost ales membru în Comisia comună pentru politici publice a USR și PLUS și în Biroul Național al USR.
La începutul anului 2020, așa cum a făcut și în 2018 și în 2019, Mihai Goțiu își va prezenta public raportul anual de activitate.
27.01.2026
Citește articolul
27.01.2026
Citește articolul
21.03.2025
Citește articolul
29.01.2024
Citește articolul
09.10.2023
Citește articolul
12.02.2021
Citește articolul
31.12.2019
Citește articolul
19.12.2019
Citește articolul
24.10.2019
Citește articolul
USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.
Despre USR
Link-uri utile
Copyright © 2026 Uniunea Salvați România